Pentru Constantin Tofan soarele rasare in fiecare dimineata

Daca vi se pare ca totul merge anapoda, ca frigul e prea frig, ca iarba nu-i prea verde si ca in general lumea asta nu-i deloc cum ar trebui sa fie, inseamna ca va paste o depresie sau cel putin astenia de primavara. Nu va apucati de luat pilule, nu mergeti la mama Omida sa va dezlege argintul viu si nu va integrati in nici un caz in absolut. Faceti tot ce va sta in puteri sa va intilniti cu Constantin Tofan, omul care stie ca dupa noaptea cea mai neagra si norii cei mai desi, a doua zi rasare soarele. Daca vreti putin optimism si o speranta ca viata e buna daca stii din ce pare sa o privesti, ati nimerit persoana potrivita.
Constantin Tofan a dat ochii cu lumea intr-un sat frumos, aflat, dupa cum spune, la capatul judetului si la marginea lumii. Departe, ati putea crede, dar cui ii pasa de distante cind in jur sint paduri si dealuri si locuri in care orice copil creste cu bucuria in ochi… La inceputul clasei a cincea a lasat in urma iarba verde de acasa, pentru ca venise timpul sa devina iesean. Parintii l-au inscris la Negruzzi si la internatul scolii s-a luptat din greu cu trezitul cu noaptea-n cap, gimnastica si exigentele profesorilor. Unul dintre acestia a bagat de seama ca un pui de artist da sa iasa la lumina, dar nu prea indrazneste si l-a sustinut si asa a inceput artistul nostru sa picteze: ba un peisaj, ba o floricica, ba un portret. Niste prietene vechi, care tineau de multa vreme un jurnal, i-au amintit ca in clasa a sasea spunea ca vrea sa devina pictor. Se pare ca nu a fost o simpla dorinta si din copilul care se uita fermecat la studentii care lucrau la sevalet, a ajuns el insusi student, ba a facut chiar doua facultati, dupa ce s-a pregatit temeinic pentru admitere cu binecunoscutul pictor Sandu ichim, care l-a avut invatacel timp de o.. saptamina, ca tinarul viitor artist nu avea bani pentru mai mult, dar nici pe aceia pictorul nu i-a luat. Cu scolile nu a terminat nici acum, numai ca de data aceasta e venit timpul sa-i invete el pe altii.
Nu-i aspru cu studentii si atmosfera e placuta atita vreme cit vin la scoala si nu lasa penelul sa prinda paianjeni. Expozitiile se tin lant: ba de grup, ba pe grupe, ba personale de-ale lor si din toata munca aceasta unii au devenit membri ai Uniunii Artistilor. Asa, sa se vada ca se poate daca au incredere in ceea ce fac si sint indrazneti si curajosi, asa cum ii sade bine unui artist al zilelor noastre.
Cind muza inspiratiei se lasa asteptata si negrul tinde sa devina culoarea lucrurilor si faptelor, Constantin Tofan da sevaletul si pensulele pe scule de pescuit si merge la balta sa-si aduca aminte ca viata e buna. ii place pescuitul si ii place si pestele. Din cind in cind il deseneaza, dar de cele mai multe ori il curata si face din el un pui de mincare de sa mai vrei si alta data. Sigur o sa va doriti sa fiti un prieten apropiat al artistului daca va povestim ca pentru acestia face masa mare, cu saramura, icre de stiuca, peste prajit si cite si mai cite, asezate toate pe platouri organizate si ele ca niste tablouri, cu pete de culoare si tot ce le trebuie.
De multe ori umbla dupa povesti, oameni dragi si nu musai dupa peste. Mai aude una- alta, mai o amintire, mai o istorie pescareasca si se intoarce in atelier, la pinzele sale mai odihnit si cu sufletul impacat.
Ca de Duminca Floriilor a fost dezlegare la peste, stie orice crestin, iar cel care nu stie, a aflat din miresmele de peste iesite viclean pe ferestre, direct in strada. A fost o zi numai buna pentru ca artistul nostru sa mearga sa-si vada mama. Au mincat impreuna peste prins de el si s-au bucurat ca au inceput sa infloreasca caisii.
Dealurile copilariei, pe care le revede cu bucurie de fiecare data cind merge acasa reprezinta de altfel una dintre temele favorite ale lui Constantin Tofan. Este un maestru al peisajelor, un specialist al lor, care in ultima expozitie personala avuta la Galeriile Cupola, "Desprindere de peisaj", a incercat sa "distruga" tot ce-a construit de-a lungul timpului, dind nastere la lucrari moderne, formate mai mult din structuri, simboluri, dar in care se simtea totusi filonul de la care s-a pornit. Expozitii a avut nenumarate, iar nemtii, ungurii, italienii, francezii s-au bucurat si ei, pe linga rom=ni, de lucrarile lui. Venetia i s-a aciuat in suflet si o perioada de timp a fost sursa de inspiratie pentru multe pinze. in Franta a fost pus in fata faptului implinit si mai mult de nevoie decit de voie s-a trezit ca trebuie sa faca un tablou la comanda. O persoana foarte mindra de locuinta proprie si-a dorit un peisaj cu casa lui. Artistul a facut ce i se cerea, dar a completat lucrarea cu o tusa personala: casa o asezase la o intersectie de drumuri, iar acolo plantase un semn de circulatie rosu ca focul. Omulului i-a placut foarte mult lucrarea, atragindu-i totusi atentia artistului ca a facut citeva greseli: hornul casei nu era asezat exact ca in realitate si de unde pina unde semn de circulatie linga proprietatea lui?
Constantin Tofan e "la vedere" in orasul nostru. i-ati putut admira "copiii" la toate galeriile de arta, la WTC, la mall, la Restaurantul Ciric, ba chiar si pe Lapusnenu la "Arta in strada" de acum citiva ani. iar daca curiozitatea si dragostea de culoare va da ghes, ia treceti frumusel pe la Artis, pe la Hotelul Europa, pe la muzeul Pogor sau Eminescu din Copou sa vedeti ce-a mai scos la lumina artistul nostru. iar daca aveti ocazia sa-l intilniti si sa stati de vorba, nu o ratati. Aveti sansa sa stati linga un om!